Ion Ceban, după deciziile pandemice de ieri: Eu tot sunt părinte, eu știu despre ce vorbiți; Ce este mai bine să facem – să obligăm purtarea de măști sau închiderea școlilor?

ion_ceban_masti_in_scoala

Situația a devenit una alarmantă, asta după ce cazurile de infectare cu Covid-19 au crescut în ultima perioadă. Primarul general Ion Ceban spune că ieri, Comisia Extraordinară a fost nevoită să unele decizii mai dure, pentru a evita închiderea școlilor și grădinițelor.

„Când din 37 de membri ai comisiei, unde mai mult de jumătate sunt medici, epidemiologi care analizează amănunțit situația și spun că locuri în spitale practic nu avem, când facem tot posibilul municipalitatea, pentru a suplini capacitatea spitalelor, când suntem puși în situația ori trecem la restricții dure, asta ar însemna închideri de școli, grădinițe, localuri, piețe, sau păstrarea normelor recomandate, pentru sănătatea celor din jur?”, a punctat edilul.

„Atunci să știți că am ales sănătatea celor din jur fără a aduce pagube cu pierderi de vieți omenești și fără a reveni la restricții dure. Nu vă supărați, pe de o parte se depune presiune asupra sistemului medical, pe de o partea marea majoritate a cetățenilor nu respectă regulile. Noi facem tot posibil ca să suplinim stocul, paturi, personal medical.
Atunci când copiii de la 10 ani nu poartă mască, în mod normal se închid școlile. Noi am încercat să facem totul spre binele cetățenilor. Rog – mască, distanță, dezinfectant- n. Am întrebat mai multă lume, dacă încălcau în alte state, Franța sau SUA ce s-ar întâmpla cu elevul dacă nu poartă mască? Ar fi exmatriculat. Ce este mai bine să facem: să obligăm purtarea de măști sau închiderea școlilor? ”, a precizat Ceban.

Ion Ceban a subliniat că medicii spun că riscul de îmbolnăvire apare la copii după 10 ani.

„Haideți să fim înțelegători, vedem cu decurg lucrurile, atunci putem reveni la varianta inițială.Eu tot sunt părinte, eu știu despre ce vorbiți. Dar contează sănătatea în primul rând”, a mai adăugat primarul.

Astfel, vor fi redeschise în grădinițe grupele pentru copiii de vârsta 2-4 ani, care au frecventat instituția de învățământ preșcolar până la suspendarea activității pe motiv pandemic, asta în contextul în care medicii au explicat că riscul de îmbolnăvire este mai mic la copii.

De asemenea, transportul rămâne la fel la capacitate maximă și cum am spus va fi suplinit, numărul de persoane care se adună la un eveniment în spațiile închise nu trebuie să depășească de 50. În localuri, magazine, pieți, rămân aceleași măsuri, termometria și purtarea măștilor. În acest sens vor fi controale inopinate de către grupele intersectoriale.

Logo_MAN_CEBAN