Ion Ceban, planuri cu privire la proiectul parcărilor cu plată: O parte din taxatorii de troleibuze ar putea fi dislocați în calitate de controlori

FB_IMG_1616676072640

O parte din taxatorii de troleibuze ar putea fi dislocați în calitate de controlori în cadrul Proiectului Parcărilor cu Plată. Cel puțin asta spune primarul general, Ion Ceban.

Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării etapei a doua a proiectului pilot al sistemului achitării electronice în transportul public.

Potrivit primarului, din această lună, proiectul parcărilor a fost luat sub control personal de către el.

„În zilele următoare vom face o ședință pe partea de parcări, unde vom vedea la ce etapă suntem. Posibil această ședință să fie publică”, a punctat primarul.

Anterior primarului general, Ion Ceban, spunea că au fost lansate licitațiile pentru elaborarea studiului de oportunitate privind implementarea sistemului de management al parcărilor auto și elaborarea schemelor de organizare a circulației rutiere în zona centrală a capitalei.

„În primul caz, municipalitatea urmează să beneficieze de o strategie bazată pe termen scurt, mediu și lung în ceea ce privește managementul parcărilor auto cu plată din Chișinău.
Anunțul despre licitație, precum și documentele însoțitoare au fost publicate pe platforma electronică achizitii.md. Ofertele pentru concurs pot fi depuse pe platforma electronică menționată”, a declarat acesta.

Ceban spune că a fost publicată licitația pentru elaborarea schemelor de organizare a circulației rutiere din zona centrală, în perimetrul străzilor Ismail – str. A. Mateevici – str. M. Viteazul – str. Albișoara.

Proiectul prevede amenajarea parcărilor auto în zona centru din contul benzilor de circulație rutieră. Anunțul despre licitație a fost la fel publicat pe platforma achiziție.md, iar ofertele pentru concurs au putut fi depuse până în data de 04 aprilie 2021.

„În context, facem apel către companiile de profil de a participa la licitațiile deschise în cadrul cărora fiecare participant are posibilitatea de a-și prezenta oferta. Totodată, în perioada imediat următoare vom lansa licitația pentru lucrările de amenajare a parcărilor auto în zona centru a capitalei. Specialiștii urmează să definitiveze designul, precum și materiale (pavaj, asfalt sau pavaj ecologic) care vor fi utilizate în procesul de executare a obiectivelor”, a precizat acesta.

Logo_MAN_CEBAN