În prezent se lucrează în perimetrul str. I. Vieru – I. Dumeniuc, acesta fiind ultimul segment din aleea din bd. Mircea cel Bătrîn care va fi accesibil în curând pentru locuitorii sectorului Ciocana.
,,Muncitorii execută lucrări de aşternere a pietrişului, după care aleea va fi asfaltată, iar pista pentru biciclişti va fi vopsită. În paralel sunt amenajate şi spaţiile verzi de pe acelaşi tronson. Este adus şi împrăştiat sol fertil, ulterior va fi semănată şi iarba. După finalizarea lucrărilor de reabilitare şi pe ultimul tronson la fel vor fi instalate scaune şi coşuri pentru gunoi, terenuri de joacă, de fitness şi va fi vopsită pista pentru biciclişti. Astfel, lucrările de amenajare a aleii din bd. Mircea cel Bătrîn sunt pe ultima sută de metri”, a menţionat primarul general Ion Ceban.
Totodată de săptămâna viitoare toate cele peste 40 de camere de luat vederi instalate pe alee vor fi funcţionale.
Amintim că lucrările de reabilitare a aleii din bd. Mircea cel Bătrân cu o lungime de 2,2 km au început anul trecut. Acestea au inclus decaparea asfaltul şi a bordurile vechi, instalarea bordurilor noi, aplicarea stratului de asfalt, amenajarea pistei pentru biciclişti, a terenurilor de joacă şi de fitness, modernizarea sistemului de iluminat nocturn, instalarea sistemului de irigare, amenajarea mobilierului urban.