Membrii și simpatizanții MAN din municipiul Chișinău, gata să se implice în dezvoltarea Capitalei

ion_ceban_man

Noi proiecte de dezvoltare, inițiative sociale și economice, planuri pentru modernizarea infrastructurii au fost câteva dintre subiectele discutate timp de o săptămână în cadrul unui șir de întâlniri ale președintelui Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, cu sute de membri și simpatizanți ai formațiunii din cele cinci sectoare ale Capitalei și din suburbii.

Pe parcursul săptămânii trecute, liderul MAN și conducerea partidului, a avut întâlniri cu reprezentanții și susținătorii formațiunii din sectoarele Botanica, Centru, Rîșcani, Buiucani și Ciocana, iar ieri a fost organizată o întâlnire cu membrii din cele 18 suburbii ale municipiului Chișinău.

La toate adunările, președintele MAN a rămas încântat de implicarea locuitorilor în viața comunității și de faptul că au același obiectiv – să facă mun. Chișinău mai bun.

„Părerea fiecăruia contează și doar împreună reușim să schimbăm lucrurile. Mulțumesc fiecăruia pentru implicare și sprijin”, le-a transmis Ion Ceban membrilor și susținătorilor MAN din Chișinău.

Pe lângă subiectele interne organizatorice ale formațiunii, participanții la întruniri au discutat și despre un șir de probleme din sectoare și localitățile din componența mun. Chișinău, cum ar fi starea infrastructurii rutiere, a canalizării, a spațiilor verzi, reabilitarea curților etc.

În cadrul întâlnirilor, Ion Ceban a declarat că toate sugestiile organizațiilor teritoriale vor fi examinate și incluse într-o listă comună de soluții și proiecte.

”Suntem hotărâți să lucrăm împreună și sunt mândru să lucrez cu o echipă dedicată și puternică. Apreciez angajamentul și pasiunea echipei de a îmbunătăți comunitatea noastră”, se mai arată în mesajele transmise de Ion Ceban pentru colegii și susținătorii MAN.

Logo_MAN_CEBAN