Se permite accesul în parcuri și la terenurile de joacă pentru copii. Ion Ceban: Comisia Municipală a revăzut unele restricții

ion_ceban_park

Plimbările în parc și aflarea copiilor la terenurile de joacă din capitală este permisă. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Municipală pentru Situații Excepționale. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook.

„Eu știu că aveți foarte multe discuții despre ieșirile în parc, ieșirile la locurile de joacă de copiii. Noi am adresat acest subiect primului ministru și am solicitat prin derogare, iar astăzi a fost votată de toată comisia municipală să fie admise intrările în parc. Să nu arătăm straniu în această privință, când este posibil să mergi la piață, să te duci în centrul comercial, să urci în transportul public, dar să poți veni în parc.

Colegii noștri de la municipalitate, juriștii, au găsit o formulă cum să explice posibilitatea de a fi în parcuri și în linii mari, au fost luată decizia că în parcuri putem să ieșim, dar să nu ne aglomerăm mai mult de 3 persoane în grupuri și familiile destinse. La fel, portul de mască este obligatoriu. La terenurile de joacă pentru copii, părinții trebuie să aibă obligatoriu mască. Eu cred că vom putea depăși această situație”, a declarat Ion Ceban.

Decizia luată astăzi de comisie va fi ajustată, semnată și va fi publicată în scurt timp pe siteul primăriei.

Logo_MAN_CEBAN